Brand-New

*366

O pâine

Cred că sunt singura care a ieșit din magazin fără sacoșe pline de cumpărături de sărbători. Doar ceva dulce, simbolic, de parcă glicemia ridicată ar putea îndulci amarul din suflet.

Ba nu, uite, mai e un domn care a cumpărat o pâine. Doar de o pâine are nevoie. Restul le are pe toate. Fericit el, căci are la cine duce o pâine acasă. Fericit că îl așteaptă cineva să vină. Să pună masa și să mănânce împreună.
Mâncatul mi s-a părut întotdeauna o chestiune foarte intimă. Nu pot să mănânc de față cu străini. Poate de aceea nu mă simt în largul meu în restaurante. Să îți împarți cu cineva masa e mai intim decât să împarți patul.

Totuși, uite cât de agale merge spre casă domnul cu pâinea. Nu îl trage ața. Poate nu îl așteaptă nimeni nici pe el. Poate va mânca pâine cu fiere în seara dintre ani, lângă o lumânare aprinsă pe masă.

Și totul redevine trist.

Photo by Anastazja

Azi l-am întâlnit pe Dumnezeu. Am citit odată, pe undeva, că pe Dumnezeu îl poți întâlni în cele mai neașteptate locuri. Sau poate mi-am imaginat că așa am citit. Dacă mă gândesc mai bine, poate că era vorba despre iubire în citatul respectiv. Ceea ce ar trebui să fie sinonim cu Dumnezeu. Oricum, nu asta are importanță acum.

Semăna într-o oarecare măsură cu portretele pe care le vezi prin cărți prăfuite și biserici vechi. Doar că nu era îmbrăcat așa cum și-l închipuie lumea. Mi-au plăcut în special pantalonii cu imprimeu de camuflaj pe care îi purta. Era bătrân și obosit, dar zâmbea. Îi lipseau doi dinți în partea de sus, înspre dreapta. Chiar el mi-a spus că e cam obosit, că merge mult pe jos. Așa se și cade. Prin poveștile care spun de un Dumnezeu care a coborât și a mers printre oameni nu se pomenește nimic de faptul că s-ar fi suit într-o mașină sau chiar un autobuz. Deși mi-ar fi destul de ușor să îmi închipui un Dumnezeu pe bicicletă. Din nou, divaghez.

I-am oferit o țigară și am stat câteva minute de vorbă. Părea că mă aștepta pe mine. Apoi m-am gândit că poate o fi văzut ce am scris eu ieri aici și de aia... Dealtfel, a și dispărut după ce m-am îndepărtat puțin.

Și-a adus aminte cum înainte era doar apă unde este acum orașul, o baltă mare. Mi-a vorbit despre sufletul tuturor ființelor de pe acest Pământ și mi-a destăinuit că vorbește cu copacii. Mi-a spus că oamenii sunt proști -- nu era o noutate pentru mine, dar m-am bucurat să îmi fie susținută opinia de o așa autoritate -- fiindcă ei nu înțeleg că totul are suflet chiar dacă ar mai sta încă 2000 de ani să le explice acest lucru. Mi-a spus că el nu locuiește în biserică și nici în cruce, și degeaba îl caută lumea acolo. Are o căsuță chiar acolo în spate, mi-a indicat -- și chiar s-a lăudat puțin că poate avea câte case vrea el, chiar vile cu șapte-opt etaje, dar că asta e treaba lui -- dar mai mult stă pe stradă. De fapt nu stă, merge. Merge și adună ambalaje, chiștoace și ce mai aruncă lumea asta needucată în drum, pentru a le pune la coșul de gunoi. De se miră toți cum sclipește tot în urma lui. Știe toate limbile Pământului și mi-a și demonstrat-o spunându-i ceva pe limba ei unei țigănci care s-a oprit lângă noi să ceară bani. I-a spus că deranjează, că eu sunt nepoata lui și să ne lase să discutăm în pace că nu avem mult timp la dipoziție, mi-a explicat apoi. ”Și ea e de-a mea,” a adăugat. ”Îi cunosc pe toți. Dar mă enervează când insistă.” Mi-a povestit cum s-a vindecat singur, în trei zile, după ce orbise. Și că îl dor bătăturile și uneori îl supără reumatismul. Nu aș fi crezut dacă nu mi-ar fi zis; părea chiar sprinten.

A început o poveste despre un câine al lui. Al străzii, dar al lui. ”Oricum, toți sunt ai mei,” m-a asigurat. Doar că a sărit de la una la alta și nu a mai terminat povestea. Am să îl caut să îl întreb continuarea. Deși nu știu ce șanse am -- am auzit destule cazuri când oamenii îl caută mult și bine pe Dumnezeu și nu îl găsesc. Doar când nu te aștepți și când nu mai crezi, probabil doar atunci îți apare în față: ”Eu sunt Dumnezeu.” Și atunci ce faci? Păi nu ai de ales, trebuie să crezi.

Astăzi, Dumnezeu m-a emoționat până la lacrimi povestindu-mi despre copaci cu suflet. Am plâns în plină stradă și nu mi-a fost rușine.
Astăzi, Dumnezeu mi-a urat sărbători fericite.
De astăzi am să-i scriu numele cu literă mare.

Hai cu Craciunul!

E Crăciunul și mă gândesc că ar trebui să scriu ceva îmbrăcat în haine de sărbătoare, ceva de isuși și dumnezei...
Ce bun că gândesc dacă nu simt?

Merg prin lume orbecăind, pipăind cu inima înainte și așteptând să dau de o înfundătură de la o clipă la alta. Sfârșitul mi-l voi alege eu. Măcar atât voi controla în propria viață.

Mi-aduc aminte de un băiat pe care l-am cunoscut în liceu și ale cărui versuri nu le înțelegeam. Îmi sclipeau ciudat delfinii lui verzi zburători. L-am considerat o persoană complexă și mai profundă decât mine. Îl admiram din punctul de vedere al unei incapabile de a-i înțelege arta și succesul. Apoi am aflat că scrie doar la beție. ”Așa se explică,” mi-am spus. Și i-am întors spatele.

Și dacă dumnezeu există și vede că îi scriu numele cu literă mică?
Și ce-are să-mi facă? Să îmi întoarcă spatele? Să mă trimită în iad? Ha! Am fost deja acolo.

Salutări călduroase și ceva de dumnezei...

Digital art by Ruskatukka

Dear Santa

Dear Santa,

I haven't written you a letter since childhood, when I scribbled it awkwardly on a piece of paper and entrusted my mom with it. I know better now. Moms don't believe in you. She never did send that letter, did she?

I haven't asked for anything in a long time, but you never forgot me. You brought me a piece of holiday cheer wherever I was, even in places with no holiday and no cheer. Thanks.

This year, I would like to ask for one thing. ("Phew!" you say, wiping your brow. You thought I'd make a long list, didn't you? Don't get too happy yet.) It's a pretty difficult task, I know, cause it's not something that the elves can manufacture. And I'm not even sure if this falls under your umbrella, but if you can't do it, maybe you'll put in a good word with whoever can.

It's about that person I care so deeply about -- you know. He really needs you this year. Maybe you can help him get well and bring a smile on his face. He
deserves it -- but who am I talking to? You already know.

That is all.
Thank you and ... Merry Christmas!

Fractal art by Marije Berting

Adunarea!

Încerc să mă adun. Și parcă mi-e mai greu acum ca alte dăți. Sau poate mi se pare așa fiindcă prezentul îl simțim mai acut.

Și cine știe pe unde s-or fi rătăcit bucățile din mine? Am lăsat, neglijentă, cioburi de suflet peste tot pe unde am trecut.
O parte cred că sunt la tine. Poate le-ai aruncat deja. Poate le-ai pus într-un buzunar și ai uitat de ele. Buzunarul cel mic de la blugi. Pentru asta o fi făcut.

Vin sărbătorile și e obiceiul să se facă ordine. ”Vreau să-mi fac ordine în gânduri,” mi-ai spus odată. Și mi s-a făcut frică.
Mi-e teamă de ordine. După ce fac ordine, nu mai găsesc nimic. Sau realizez că am aruncat, fără să-mi dau seama, lucruri de valoare.
Ca atunci când mi-am aruncat cartea de identitate. A fost ușor de înlocuit -- o bucată de carton plastifiat. Dar ce faci când îți arunci identitatea cu totul?

Ce faci atunci când cineva decide că nu are nevoie de sufletul tău?

Photo by Reinemab

Oh, boy!

Nu te mai găsesc... și ce e cel mai rău, parcă nu mă mai găsesc nici pe mine. Cumva, m-am pierdut pe drum, pe undeva... Nu m-am regăsit nici în soarele de afară, nici în albastrul mării, nici în pustietatea plajei... sau o fi plăjii? Cui îi mai pasă?

Amintirile par a se deforma. Mă lasă să le remodelez cum vreau eu, fantezie, imaginație și dorință amestecându-se și scuipând afară niște dragoni roz ceva de speriat. Trebuie să stăm puțin la taclale, să-mi readuci picioarele pe pământ și capul pe umeri.

Am început și să te înjur în gând... (Vai ce urât!) Cum de ce dacă îmi vine să te bat pentru halul în care m-ai adus? Și parcă n-ai făcut mare lucru, o fi all in my head, îmi repet. Ei, n-ai făcut! Lasă că știi tu!

Acuș e Crăciunul.
Așa, și?
Și parcă ziceai ceva că sărbătorești anul ăsta... că recuperezi...
Am voie să mă răzgândesc? M-am răzgândit.
Cum așa?
Mă simt cuprinsă de mântuirea domnului până-n gard! Mai bine mi-e în brațele Satanei. E mai cald. Fierbinte, chiar. Și umed... ehee...
Ptiu, piei drace!
Hai, fă-ți o cruce și dă-te mai încolo. Nu am timp de astea. Sunt prea ocupată să conversez cu mine însămi.

Photo source: Bootsdenimandoneheadlight

M-am săturat!

Știi ceva? M-am săturat!
De tot și de toate și mai ales de mine.
Și uite că nu mai scriu cifrat, în versuri pe care le înțelege doar sufletul meu, ci scriu așa cum nu am avut niciodată curajul să îți vorbesc, fiindcă nu reușeam să-mi înghit nodul ce mi se punea în gât de fiecare dată când te vedeam.

Și da, ce dacă trec de la cuvintele drăgăstoase de ieri la ciuda pe care o simt azi? Așa sunt, puțin bipolară, cumva instabilă, dar originală. Și cel puțin nu mă ascund după deget. Asta sunt și ți-am mai spus că nu am nevoie să mă înțeleagă nimeni.

Azi nu te iubesc. Azi mi-e ciudă pe tine. Azi vreau să îți iau cuvintele și să le izbesc de perete. Să urlu și să bat din picior: "Minți!" Să îți strivesc buzele cu ale mele și să le mușc până dau de sânge.

Nu vreau să te aud. Îmi ești dator cu atâtea răspunsuri încât nu știu dacă ți-ar ajunge o viață să le depeni toate. Și nu vreau să știu cu câte mă compari. Câte au fost înainte sau câte vor fi după. Păstrează-ți secretele dacă ții așa de mult la ele. Oricum n-ai avut niciodată încredere în mine.

Ești un laș și o știi. Îți place să fugi de tine și mai ales de fericire. Îți place sentimentul de martir care suferă neînțeles în sine însuși. Îți place să te bălăcești în durerea aia interioară care îi calmează pe oamenii care se simt vinovați. E alegerea ta. Proastă sunt eu că sufăr pentru tine.

Doar un lucru să știi, puiule: cum te iubesc eu nu te va mai iubi nimeni.

Of Patience

What you do not seem to get
is that I have only one speed: fast.
I want Everything
Now.
I do not believe in waiting
and patience is an unknown concept
and every second I spend waiting for you hurts
because you do not understand
that truck that I have been expecting
each time I cross the street with my eyes closed
might hit tomorrow
or today.



I burn like a flame
I consume
and spark anew from the fires of hell
I die every day and am reborn
when you remind me of me.




But I must hope
that I'll be in your arms again some day
and that takes so much painful patience.

Photo by Elo Meriste

Kiss

I want to kiss the palm of your hand

Bury my words

Lose my thoughts between your fingers

Place my lips on the arch of your shoulder

Breathe you in like a dose of cocaine

Plant my kiss on the curve of your neck

For an eternity tasting your honey

Brush my lips against your collarbone

Instilling my scent in your skin

Sink my teeth into your hot flesh

Lustily feast upon your fire

Rest my lips on yours

Quench the thirst of hundreds dreams unborn

Or too soon crumbled

Piece me back together

With the melding of our breaths.

Digital art by Aglyra

Repentance

Forgive me for not being close enough to hug your soul.

Forgive me for not being there to kiss your fears away.

Forgive me for not being your all.

Forgive the words that I have said and those I have not spoken yet, the thoughts that flood my mind and fears that drown my soul. Forgive the rush of my arms when hugging you, the haste with which I write you back, the loss for words when in your presence. Forgive me for rereading your lines, for trusting you, for thinking I understand what you go through, for fearing for you. Forgive me for wanting more and for not being able to forget, for sometimes going mad without you, for having no regrets. Forgive my wanting to share everything with you, the asking of questions you cannot answer to. Forgive me for dreaming so high and getting lost in a fantasy world; forgive my believing that dreams can come true.

I will not ask forgiveness for loving you.

Digital art by Frixin

De timp

Am găsit răspunsul întrebărilor puse într-o altă viață.
Era evident, dar din obișnuința de a mă lupta cu mine însămi, din încercarea de a încăpea în strimtele tipare ale lumii, uitasem să mă uit în mine. Avem obiceiul să uităm cine suntem. Nu ne analizăm de teama că vom descoperi că suntem diferiți de ceilalți. Nimeni nu ne spune că, de fapt, e bine să fim diferiți. E normal să fim diferiți. Unicitatea e ceea ce ne caracterizează, nu asemănările.

Plânge în mine fiecare secundă ce moare. Tu spui că niciodată nu e prea târziu, dar mereu, undeva, e prea târziu pentru cineva. Timpul e relativ. Ceasul mă minte. Tind să cred că și calendarul s-a defectat. Uneori timpul se scurge cu o lentoare inimaginabilă, deformat, șopârlă lungă care îmi face în ciudă târându-și coada interminabilă. Timpul se măsoară în cuvinte. În îmbrățișări, săruturi și zâmbete. Ieri redevine azi și mâine poate fi tot azi dacă închid ochii și te visez.

Ani fără un cuvânt și clipe cu doar un geamăt. Freamăt de aripi, de frunze, de trupuri. Nimic nu dispare în neant, dar nimic nu există. Ceea ce este nu poate fi definit în cuvinte, și totuși cuvintele sunt tot ceea ce avem. Poate viața viitoare îmi iese. Pe asta am dat-o în bară...

photo by Clara Robu

Worth It

I go about my day, letting life flow around me, endless wave of falling leaves, you always in the back of my mind, the Nile of time running its slow course within me, when a shiver stops me in my tracks. Your arms around me, rendering me powerless, a glimpse of your smile prompting mine, a flash of your eyes dissolving my thoughts and words into nothingness, and I break down crying.

And I never cry.

I always complain about your not sharing enough or giving enough or being mine enough, but that's when realization hits: the sleepless nights the nightmares the worries the thoughts the pain--if they're the price I need to pay for a few seconds lost in your embrace, they are all worth it.

You are worth it.

Glyphs

You smile back at me from between my lines
So I keep penning you down
with words beautiful and serene, perverted and mean,
innocent dreams and shameless obsessions
I draft life anew in which there’s a “me” next to “you.”
My soul’s become a notebook scribbled with my broken flight,
birds’ wings and butterflies’ dreams
Banished from their celestial palace.
I trace your treasured features with quivering fingers,
scrawl memory’s grins across denied chagrins.
I transcribe my heartbeat. I write in my blood.
And reach for your smiles from between my lines.

Photo by NataliaDrepina

Picaturi

Mă țin de mâini să nu îți scriu. 
Mă țin de suflet să nu te iubesc. 

Îmi potrivesc mai bine masca, zâmbesc, ce ai vrea să auzi? Ultimul secret ce-a mai rămas între noi îl strig lumii întregi. Tu nu mi-l cere, nu ești pregătit să îl afli.

Iar număr pe abac ore, zile, luni, eternități ce au trecut de când am zâmbit ultima dată. Am primit în dar un zâmbet pe care nu-l pot folosi. A aștepta... așteptare... așteptând... așteptat... aștept iar vara să-ți șoptească defrânată cuvinte cărora nu le cunosc înțelesul, să îți ghideze ea gândul spre mine. Aștept clipa în care voi reuși să nu te mai aștept.

Sunt toată un suflet... tu iei doar trupul... dar, întinzând mâna spre mângâiere, ai trecut prin suflet, căci îl am pe dinafară, înveliș oribil de care fug chiar eu, mereu sângerează, mereu se agață, iată, acum ție nu mai vrea să îți dea drumul, mereu vrea mai mult, aș vrea să îl dezbrac ca pe o haină uzată...

Îmi înghit inima—vrea să mă sufoce—mă rog să am curajul să nu îți cer nimic, să accept doar firimiturile ce mă lasă să flămânzesc în urma ta.

Să trăim clipa... mi-aș vinde sufletul Diavolului să pot, ca Faust, întinde clipa spre veșnicie.

Plouă... în mine plouă cu soare... tu ce faci?

Photo by ChocolatePanda2

Hopeless

I’m pathetic

I reek of desperation

I am everything I hate

Attracting flies like a corpse in putrefaction.

Embracing the leash

kissing the hand that drove me away

I cry I beg I crawl

and lick the crumbs that fall behind you on the floor

You broke me.

giving up on myself

my fight is lost, my strength is dissipating,

and my pride waning.

Useless

Useful only in your hands.

Autumnally Depressed

Drowning in dead leaves

To insanity and back

I miss your embrace.

Photo by NarcissaForsworth

7

Viaţa mea se scurge în cicluri de şapte

Am observat.

Trebuie sa fi spart multe oglinzi în copilărie…

Şapte a fost mereu numărul meu.

Nu numărul meu norocos, cum au unii,

Ci doar

Numărul meu.

De câte ori trebuie să repetăm aceeași greşeală

Ca să ne fie considerată lecţia învăţată?

Ca să fim luaţi în considerare?

Ca să nu mai fim trecuţi la loc cu nota 2 în catalog,

Copii imbecili,

Buni doar de pus la colţ?

Nu judeca nebunia ce se scurge direct pe hârtie

—Totul e virtual acum,

Nici hârtie nu mai avem—

Mă privești cu ochi mari și nu înțelegi cum

Și de ce.

Când doar ţi-am repetat, nu de şapte ori,

De şaptezeci și şapte,

De şapte sute şaptezeci şi şapte

Că aici se va ajunge.

Am repetat de atâtea ori încât ai incetat să mă auzi.

Nu întreba de ce.

Withdrawal

îmbrățișare parfum fum sărut zâmbet
bună dimineața… bună dimineața… bună dimineața…
vârtej de senzații, fragmente de film întrerupt ca de somn adânc de timp de spațiu
Viața e o gaură neagră în care mă învârt încrezătoare după propria coadă. Capul sus. Mersul drept. Privirea în față. Trebuie să dăm impresia că suntem ceea ce alții au impresia că suntem.
De fapt, nu trăiesc decât când am acul în venă, când dealerul nu îmi refuză doza, când dulcea otravă îmi hrănește demonii, îi alintă, răsfață
și se evaporă… lăsându-mă-n urmă c-un zâmbet tâmp și cap gol de gânduri.
Withdrawal… deja simt durerea în oase, nesomnul neîmplinirea nesiguranța nerăbdarea nevoia. Mă dărâm în mine, ca un castel de nisip pe malul mării, pe care apa și-l revendică încetul cu încetul. Acum ar fi timpul. Strigă nebunia în mine, mă aud în pescărușii macabri, mă simt încolăcindu-mă parazitar în jurul fanteziei care se sufocă. Dacă moare ea, moare o parte din mine, și nu o las, o hrănesc cu sânge cu vise minciuni amăgiri amintiri speranțe
cuvinte...

Digital art by Ice Skating-Otaku-813

Amused:

Inner analysis today was entertaining.

My perpetually derailed train of thought made me smile

—you know, that sarcastic smile that buds in the left corner of my lips

but a smile, nonetheless­—

On such an insignificant planet

In this negligible universe

Out of who-knows-how-many multiverses

Here I am, the flea of a flea on a flea,

Making waves

“Oh, look at me as I am king flea,

And I am importanter than all other flea!”

In jocular contemplation I deduce

Life is not to be taken seriously

Rationality is absurd and temperance ludicrous

So who I am to ask of myself to be sane?

So write or don’t write,

Care or don’t care,

In the end, we all disappear into thin air.

Photo by Eye-crazy

Obsessing

I write you down
to the last detail
Make you live inside my soul
You are a map I learn to navigate
One-half real, ten-halves fantasy
A recipe to disaster
I obsess and get mad on my being dependent on you
Then ask your advice
in my head
You always talk to me in my head
we carry endless conversations about the fate of the world
I make your coffee every morning before sunrise
although there’s just one cup on the counter
Then crawl back to bed to meet your hot skin
to find the bed empty
We take long walks, the kind we’ve never taken,
and smile at the thought of intimacy shared
and I never look to my right because I know you’re not there
You follow me in my dreams
and I don’t even reach for you anymore when I wake up at tiny hours in the night
Never mine, never yours, never us
You live out there, somewhere
And you don’t even know
Inside of me you have a second life.

Photo by KerenStanley

Relapse

Like a drug you run through my veins

And no matter how many times I take my twelve steps

I always relapse.

One word, one look, one hug

Come with the power to lift me up to the highest clouds

and to the deepest abyss have the power to drag

Though every time I soar, I fall

I never learn

and misstep on the same path again and again

But love is not a mistake

and regrets have no place

so I’m left with a cycle of comings and goings,

of questions unanswered, of truths and lies.

A man should never have such power over another,

Yet I am letting you,

Damn, I’m inviting you to,

And all I need when the withdrawal fever’s shaking me

is just another dose of the drug

of you.

Recurrent Nightmare

I'm not calling you a ghost, but that's what you are. You can permeate my life without lifting a finger. Then again, you don't have hands to me anymore. It's been too long and your physical presence has grown fuzzy in my mind. The dimples, if they existed, could just be freckles. The dip in your nose might just be my imagination. I can dress you up or down as I please. Memories are like mannequins, and we just nip and tuck until it seems right. This would be more convenient if I wanted to remember. 

Text: The Memory Ghost by  Out-on-a-Limb

Regăsire

Te-am regăsit în cuvinte vechi

Cu iz de mentă și soare

Citesc printre rânduri

Aceiași ochi de cer

Aceeași libertate-ncătușată

Aceeași luptă mută cu mine însămi.

Vreau să-mi întorc spatele

Vreau sa beau poțiunea magică

ce mă va face să te uit.

Un clește, un patent, o gheară

care să te extirpeze din mine

Înfipt adânc cu tentacule parazitare

ce-mi absorb energia din fiecare nerv.

Făcut din nisipuri mișcătoare ești

și cu cât mă zbat mai mult

cu atât mă înfund și rămân pe loc

și cad mai adânc, mai adânc...

Trebuie să mi te smulg

cu sufletul meu cu tot, dacă-i nevoie,

dar nu am puterea să renunț

la tine.

Digital painting by Sakimichan

Nerăbdare

Pași repezi pe podeaua goală,

Leu în cușcă, turbat de privațiuni,

Îmi înfund fața în pernă

Și țip cât pot de tare

Te urăsc

Vreau să sparg, să distrug, să zvârl pe fereastră, să sfâșii

Strâng pumnii și lovesc în gol

Unghiile îmi intră în carne—e bine

Durerea mă eliberează

Îți scriu de zece ori, lasând furia să curgă în rânduri

Și șterg tot de atâtea ori tot atâtea cuvinte

Îndoieli, întrebări, încordare, frustrare se revarsă

În gânduri fără stavilă

Vreau să mă ridic și să plec

Să te las în urmă, singur,

Vreau sa te doară așa cum mă doare pe mine

… apoi respir…

Va fi bine, îți spun, crezând pe jumătate ce zic,

Știind ce ai nevoie s-auzi.

Zâmbesc 

și sper să nu vezi dincolo,

să nu simți lacrimile ce mi se-opresc în gât.

Te aștept, din nou, atât cât va fi nevoie, îți spun,

Ținând sub călcâi propria nerăbdare care mă-nțeapă cu coada, scorpion înfuriat.

Vom fi bine…

Vom fi…

Watercolor by A-Fragile-Smile

Am I Wrong?

După ani de vid…
În care
Lipsa sentimentelor
Starea de amorțeală
Lipsa de identitate
Indiferența,
Da, mai ales indiferența lui,
mi-au arătat abisuri
tuneluri fără capăt
somn nesfârșit
dorința de trezire de cealaltă parte,

Acum… acum, tocmai acum,
Când aveam mai multă nevoie,
O gură de aer…
Și simt… prea mult, prea deodată, prea tot și nu mai vreau nimic decât să simt
Vârtej, pe toate, bune și rele, și râd, și mă doare și strig
Mi-e frică, dar am curaj și mă avânt din nou cum am făcut odată
Pășesc prin întuneric, și nu bâjbâi ci alerg
Și-mi sfâșii haine, piele, suflet în ghimpii ce mă întâmpină
Dar simt… te simt la capăt, așteptând cu brațele deschise
Și poate mă înșel ca alte dăți
Și poate voi ajunge prea târziu sau prea devreme sau nicicând
Dar… simt…

Photo by Chia Kah Rou

If ever

The clouds trickle their grayness into my blood,

and everything becomes commonly uncommon.

The air pricks my skin and makes my bones hurt

with cold.

It’s cold without you

and I haven’t learned how it’s with you yet

If ever.

Nowhere.

That is where I’m going

And I have all the options, and all the opportunities are mine,

and I can have anything I want

Except I don’t.

You I can’t have yet

If ever.

Immobile. My fingers rest onto my immobile heart.

Forgetting and wishing to relive

I search and find you distant

more and more each day

as if we didn’t exist once upon a time

If ever.

Photo by Woolf83

Nu ...

Fierb în mine cuvintele cum n-au mai făcut-o de mult.

Trebuie să simți ca să scrii.

Mă gândesc la tine, din nou, mereu, și mă întreb dacă nu am visat

Dacă nu cumva pielea ta lipită de mine, sub gura mea, sub palma mea 

A fost imaginație…

Și am nevoie de tine și mi-e frică să te las să știi cât de mult.

Și nu vreau, nu vreau să am nevoie de tine,

Nu vreau să te iubesc

Și mă zgâlțâi violent în fiecare zi

Ca să-mi aduc aminte că nu ești al meu,

Că nu vei fi…

Și vreau sa îți spun, dar nu vreau să știi

Și se dezlănțuie cuvintele în mine

Și curg din vârful degetelor când îți scriu.

Pun stavilă și le opresc...

Și-mi spun—convingător—că îmi va trece,

E doar o fază, o vară nebună

În care te aștept din nou

Cu fluturi în suflet și uimire în gând

Și nu... te iubesc

Așa cum nici tu nu o vei face vreodată.