Știi ceva? M-am săturat!
De tot și de toate și mai ales de mine.
Și uite că nu mai scriu cifrat, în versuri pe care le înțelege doar sufletul meu, ci scriu așa cum nu am avut niciodată curajul să îți vorbesc, fiindcă nu reușeam să-mi înghit nodul ce mi se punea în gât de fiecare dată când te vedeam.
Și da, ce dacă trec de la cuvintele drăgăstoase de ieri la ciuda pe care o simt azi? Așa sunt, puțin bipolară, cumva instabilă, dar originală. Și cel puțin nu mă ascund după deget. Asta sunt și ți-am mai spus că nu am nevoie să mă înțeleagă nimeni.
Azi nu te iubesc. Azi mi-e ciudă pe tine. Azi vreau să îți iau cuvintele și să le izbesc de perete. Să urlu și să bat din picior: "Minți!" Să îți strivesc buzele cu ale mele și să le mușc până dau de sânge.
Nu vreau să te aud. Îmi ești dator cu atâtea răspunsuri încât nu știu dacă ți-ar ajunge o viață să le depeni toate. Și nu vreau să știu cu câte mă compari. Câte au fost înainte sau câte vor fi după. Păstrează-ți secretele dacă ții așa de mult la ele. Oricum n-ai avut niciodată încredere în mine.
Ești un laș și o știi. Îți place să fugi de tine și mai ales de fericire. Îți place sentimentul de martir care suferă neînțeles în sine însuși. Îți place să te bălăcești în durerea aia interioară care îi calmează pe oamenii care se simt vinovați. E alegerea ta. Proastă sunt eu că sufăr pentru tine.
Doar un lucru să știi, puiule: cum te iubesc eu nu te va mai iubi nimeni.
No comments:
Post a Comment