Made in China

Simt nevoia să fac un pas înapoi. Nu e nevoie de apă ca să te îneci.
Poate că nu e momentul potrivit, dar oricum când decizi să faci ceva serios toate momentele sunt nepotrivite.
Și m-aș fi înecat cu dragă inimă în brațele tale și în ochii tăi și în cuvintele tale și nici măcar n-aș fi simțit nevoia să ies la suprafață pentru o gură de aer.
Dar acum, după ce ți-am dat tot, mă retrag în cochilia mea în care umbra e stăpână și cad. Nu cad în văzul lumii niciodată. Doar pe patinoar am căzut de câteva ori -- am și câteva pete de culoare violetă pe genunchi drept amintire -- dar acolo oricum se cade superficial. Am căzut și eu fiindcă așa am văzut că se obișnuiește.
În cochilia mea nu am lucruri superficiale. Mobilată sărac, cu patru oameni și vreo două obiecte. De fapt, nici nu îmi trebuie mai mult. Și toate sunt fixate bine în podele cu piroane-principii. De aceea nici căderile nu sunt superficiale aici. Până la fund! Așa o fi spus și Isus. Și uite ce a pățit el.
(Nici nu știu ce m-a apucat să fac referințe religioase. Și-așa cuvântarea asta e prea lungă.)

M-aș bucura să îmi ofere cineva o cupă cu otravă. Mi-ar lua o responsabilitate de pe umeri. Aș bea-o zâmbind. Până la fund. Aș aduna cu degetul arătător drojdia de pe fundul paharului și aș linge-o satisfăcută. Desigur, nu aș uita să mulțumesc. Suntem oameni civilizați, la urma-urmei.

În ziua de azi, nici măcar otrava nu mai e de calitate. Nu-ți face decât greață. Probabil made in China.

Photo by Melissa Maresca