Eu nu am aflat cine sunt până târziu. La vârsta când un om a făcut deja cunoștință cu sinele lui, și-a conturat personalitatea, cu un creion, un cărbune, o răzvrătire, sau alte mijloace. Fiecare după puteri. Dar eu crescusem până atunci la sânul diavolului, care a știut să mă educe să-i fac pe plac și să-i duc la îndeplinire toate ordinele. După ce am evadat, eu nu știam ce vreau. Și am început să mă cresc singură, cum am putut și eu. Dar am început cu frunzele și penele și măștile, să mă acopăr, că mi-era rușine așa desfrunzită în fața lumii care nu știe cât de reali sunt demonii.
La rădăcini nu am mai ajuns. Era deja prea târziu, se lăsase demult amurgul în mine. Și nimeni nu a mai reușit să mă îmblânzească de atunci. În colivii eu nu mai stau. Oricât ar fi ele de aurite. Sufăr de o claustrofobie a sufletului.
Și nimeni azi nu are răbdarea Micului Prinț... De ce ar avea? Vulpii îi stă bine sălbatică.
Tu n'es encore pour moi qu'un petit garçon tout semblable à cent mille petits garçons. Et je n'ai pas besoin de toi. Et tu n'as pas besoin de moi non plus. Je ne suis pour toi qu'un renard semblable à cent mille renards. Mais, si tu m'apprivoises, nous aurons besoin l'un de l'autre. Tu seras pour moi unique au monde. Je serai pour toi unique au monde...
Antoine de Saint-Exupery, ”Le petit prince”
No comments:
Post a Comment