Brand-New

*366

O pâine

Cred că sunt singura care a ieșit din magazin fără sacoșe pline de cumpărături de sărbători. Doar ceva dulce, simbolic, de parcă glicemia ridicată ar putea îndulci amarul din suflet.

Ba nu, uite, mai e un domn care a cumpărat o pâine. Doar de o pâine are nevoie. Restul le are pe toate. Fericit el, căci are la cine duce o pâine acasă. Fericit că îl așteaptă cineva să vină. Să pună masa și să mănânce împreună.
Mâncatul mi s-a părut întotdeauna o chestiune foarte intimă. Nu pot să mănânc de față cu străini. Poate de aceea nu mă simt în largul meu în restaurante. Să îți împarți cu cineva masa e mai intim decât să împarți patul.

Totuși, uite cât de agale merge spre casă domnul cu pâinea. Nu îl trage ața. Poate nu îl așteaptă nimeni nici pe el. Poate va mânca pâine cu fiere în seara dintre ani, lângă o lumânare aprinsă pe masă.

Și totul redevine trist.

Photo by Anastazja

Azi l-am întâlnit pe Dumnezeu. Am citit odată, pe undeva, că pe Dumnezeu îl poți întâlni în cele mai neașteptate locuri. Sau poate mi-am imaginat că așa am citit. Dacă mă gândesc mai bine, poate că era vorba despre iubire în citatul respectiv. Ceea ce ar trebui să fie sinonim cu Dumnezeu. Oricum, nu asta are importanță acum.

Semăna într-o oarecare măsură cu portretele pe care le vezi prin cărți prăfuite și biserici vechi. Doar că nu era îmbrăcat așa cum și-l închipuie lumea. Mi-au plăcut în special pantalonii cu imprimeu de camuflaj pe care îi purta. Era bătrân și obosit, dar zâmbea. Îi lipseau doi dinți în partea de sus, înspre dreapta. Chiar el mi-a spus că e cam obosit, că merge mult pe jos. Așa se și cade. Prin poveștile care spun de un Dumnezeu care a coborât și a mers printre oameni nu se pomenește nimic de faptul că s-ar fi suit într-o mașină sau chiar un autobuz. Deși mi-ar fi destul de ușor să îmi închipui un Dumnezeu pe bicicletă. Din nou, divaghez.

I-am oferit o țigară și am stat câteva minute de vorbă. Părea că mă aștepta pe mine. Apoi m-am gândit că poate o fi văzut ce am scris eu ieri aici și de aia... Dealtfel, a și dispărut după ce m-am îndepărtat puțin.

Și-a adus aminte cum înainte era doar apă unde este acum orașul, o baltă mare. Mi-a vorbit despre sufletul tuturor ființelor de pe acest Pământ și mi-a destăinuit că vorbește cu copacii. Mi-a spus că oamenii sunt proști -- nu era o noutate pentru mine, dar m-am bucurat să îmi fie susținută opinia de o așa autoritate -- fiindcă ei nu înțeleg că totul are suflet chiar dacă ar mai sta încă 2000 de ani să le explice acest lucru. Mi-a spus că el nu locuiește în biserică și nici în cruce, și degeaba îl caută lumea acolo. Are o căsuță chiar acolo în spate, mi-a indicat -- și chiar s-a lăudat puțin că poate avea câte case vrea el, chiar vile cu șapte-opt etaje, dar că asta e treaba lui -- dar mai mult stă pe stradă. De fapt nu stă, merge. Merge și adună ambalaje, chiștoace și ce mai aruncă lumea asta needucată în drum, pentru a le pune la coșul de gunoi. De se miră toți cum sclipește tot în urma lui. Știe toate limbile Pământului și mi-a și demonstrat-o spunându-i ceva pe limba ei unei țigănci care s-a oprit lângă noi să ceară bani. I-a spus că deranjează, că eu sunt nepoata lui și să ne lase să discutăm în pace că nu avem mult timp la dipoziție, mi-a explicat apoi. ”Și ea e de-a mea,” a adăugat. ”Îi cunosc pe toți. Dar mă enervează când insistă.” Mi-a povestit cum s-a vindecat singur, în trei zile, după ce orbise. Și că îl dor bătăturile și uneori îl supără reumatismul. Nu aș fi crezut dacă nu mi-ar fi zis; părea chiar sprinten.

A început o poveste despre un câine al lui. Al străzii, dar al lui. ”Oricum, toți sunt ai mei,” m-a asigurat. Doar că a sărit de la una la alta și nu a mai terminat povestea. Am să îl caut să îl întreb continuarea. Deși nu știu ce șanse am -- am auzit destule cazuri când oamenii îl caută mult și bine pe Dumnezeu și nu îl găsesc. Doar când nu te aștepți și când nu mai crezi, probabil doar atunci îți apare în față: ”Eu sunt Dumnezeu.” Și atunci ce faci? Păi nu ai de ales, trebuie să crezi.

Astăzi, Dumnezeu m-a emoționat până la lacrimi povestindu-mi despre copaci cu suflet. Am plâns în plină stradă și nu mi-a fost rușine.
Astăzi, Dumnezeu mi-a urat sărbători fericite.
De astăzi am să-i scriu numele cu literă mare.

Hai cu Craciunul!

E Crăciunul și mă gândesc că ar trebui să scriu ceva îmbrăcat în haine de sărbătoare, ceva de isuși și dumnezei...
Ce bun că gândesc dacă nu simt?

Merg prin lume orbecăind, pipăind cu inima înainte și așteptând să dau de o înfundătură de la o clipă la alta. Sfârșitul mi-l voi alege eu. Măcar atât voi controla în propria viață.

Mi-aduc aminte de un băiat pe care l-am cunoscut în liceu și ale cărui versuri nu le înțelegeam. Îmi sclipeau ciudat delfinii lui verzi zburători. L-am considerat o persoană complexă și mai profundă decât mine. Îl admiram din punctul de vedere al unei incapabile de a-i înțelege arta și succesul. Apoi am aflat că scrie doar la beție. ”Așa se explică,” mi-am spus. Și i-am întors spatele.

Și dacă dumnezeu există și vede că îi scriu numele cu literă mică?
Și ce-are să-mi facă? Să îmi întoarcă spatele? Să mă trimită în iad? Ha! Am fost deja acolo.

Salutări călduroase și ceva de dumnezei...

Digital art by Ruskatukka

Dear Santa

Dear Santa,

I haven't written you a letter since childhood, when I scribbled it awkwardly on a piece of paper and entrusted my mom with it. I know better now. Moms don't believe in you. She never did send that letter, did she?

I haven't asked for anything in a long time, but you never forgot me. You brought me a piece of holiday cheer wherever I was, even in places with no holiday and no cheer. Thanks.

This year, I would like to ask for one thing. ("Phew!" you say, wiping your brow. You thought I'd make a long list, didn't you? Don't get too happy yet.) It's a pretty difficult task, I know, cause it's not something that the elves can manufacture. And I'm not even sure if this falls under your umbrella, but if you can't do it, maybe you'll put in a good word with whoever can.

It's about that person I care so deeply about -- you know. He really needs you this year. Maybe you can help him get well and bring a smile on his face. He
deserves it -- but who am I talking to? You already know.

That is all.
Thank you and ... Merry Christmas!

Fractal art by Marije Berting

Adunarea!

Încerc să mă adun. Și parcă mi-e mai greu acum ca alte dăți. Sau poate mi se pare așa fiindcă prezentul îl simțim mai acut.

Și cine știe pe unde s-or fi rătăcit bucățile din mine? Am lăsat, neglijentă, cioburi de suflet peste tot pe unde am trecut.
O parte cred că sunt la tine. Poate le-ai aruncat deja. Poate le-ai pus într-un buzunar și ai uitat de ele. Buzunarul cel mic de la blugi. Pentru asta o fi făcut.

Vin sărbătorile și e obiceiul să se facă ordine. ”Vreau să-mi fac ordine în gânduri,” mi-ai spus odată. Și mi s-a făcut frică.
Mi-e teamă de ordine. După ce fac ordine, nu mai găsesc nimic. Sau realizez că am aruncat, fără să-mi dau seama, lucruri de valoare.
Ca atunci când mi-am aruncat cartea de identitate. A fost ușor de înlocuit -- o bucată de carton plastifiat. Dar ce faci când îți arunci identitatea cu totul?

Ce faci atunci când cineva decide că nu are nevoie de sufletul tău?

Photo by Reinemab

Oh, boy!

Nu te mai găsesc... și ce e cel mai rău, parcă nu mă mai găsesc nici pe mine. Cumva, m-am pierdut pe drum, pe undeva... Nu m-am regăsit nici în soarele de afară, nici în albastrul mării, nici în pustietatea plajei... sau o fi plăjii? Cui îi mai pasă?

Amintirile par a se deforma. Mă lasă să le remodelez cum vreau eu, fantezie, imaginație și dorință amestecându-se și scuipând afară niște dragoni roz ceva de speriat. Trebuie să stăm puțin la taclale, să-mi readuci picioarele pe pământ și capul pe umeri.

Am început și să te înjur în gând... (Vai ce urât!) Cum de ce dacă îmi vine să te bat pentru halul în care m-ai adus? Și parcă n-ai făcut mare lucru, o fi all in my head, îmi repet. Ei, n-ai făcut! Lasă că știi tu!

Acuș e Crăciunul.
Așa, și?
Și parcă ziceai ceva că sărbătorești anul ăsta... că recuperezi...
Am voie să mă răzgândesc? M-am răzgândit.
Cum așa?
Mă simt cuprinsă de mântuirea domnului până-n gard! Mai bine mi-e în brațele Satanei. E mai cald. Fierbinte, chiar. Și umed... ehee...
Ptiu, piei drace!
Hai, fă-ți o cruce și dă-te mai încolo. Nu am timp de astea. Sunt prea ocupată să conversez cu mine însămi.

Photo source: Bootsdenimandoneheadlight

M-am săturat!

Știi ceva? M-am săturat!
De tot și de toate și mai ales de mine.
Și uite că nu mai scriu cifrat, în versuri pe care le înțelege doar sufletul meu, ci scriu așa cum nu am avut niciodată curajul să îți vorbesc, fiindcă nu reușeam să-mi înghit nodul ce mi se punea în gât de fiecare dată când te vedeam.

Și da, ce dacă trec de la cuvintele drăgăstoase de ieri la ciuda pe care o simt azi? Așa sunt, puțin bipolară, cumva instabilă, dar originală. Și cel puțin nu mă ascund după deget. Asta sunt și ți-am mai spus că nu am nevoie să mă înțeleagă nimeni.

Azi nu te iubesc. Azi mi-e ciudă pe tine. Azi vreau să îți iau cuvintele și să le izbesc de perete. Să urlu și să bat din picior: "Minți!" Să îți strivesc buzele cu ale mele și să le mușc până dau de sânge.

Nu vreau să te aud. Îmi ești dator cu atâtea răspunsuri încât nu știu dacă ți-ar ajunge o viață să le depeni toate. Și nu vreau să știu cu câte mă compari. Câte au fost înainte sau câte vor fi după. Păstrează-ți secretele dacă ții așa de mult la ele. Oricum n-ai avut niciodată încredere în mine.

Ești un laș și o știi. Îți place să fugi de tine și mai ales de fericire. Îți place sentimentul de martir care suferă neînțeles în sine însuși. Îți place să te bălăcești în durerea aia interioară care îi calmează pe oamenii care se simt vinovați. E alegerea ta. Proastă sunt eu că sufăr pentru tine.

Doar un lucru să știi, puiule: cum te iubesc eu nu te va mai iubi nimeni.

Of Patience

What you do not seem to get
is that I have only one speed: fast.
I want Everything
Now.
I do not believe in waiting
and patience is an unknown concept
and every second I spend waiting for you hurts
because you do not understand
that truck that I have been expecting
each time I cross the street with my eyes closed
might hit tomorrow
or today.



I burn like a flame
I consume
and spark anew from the fires of hell
I die every day and am reborn
when you remind me of me.




But I must hope
that I'll be in your arms again some day
and that takes so much painful patience.

Photo by Elo Meriste

Kiss

I want to kiss the palm of your hand

Bury my words

Lose my thoughts between your fingers

Place my lips on the arch of your shoulder

Breathe you in like a dose of cocaine

Plant my kiss on the curve of your neck

For an eternity tasting your honey

Brush my lips against your collarbone

Instilling my scent in your skin

Sink my teeth into your hot flesh

Lustily feast upon your fire

Rest my lips on yours

Quench the thirst of hundreds dreams unborn

Or too soon crumbled

Piece me back together

With the melding of our breaths.

Digital art by Aglyra