M-am hotărât să nu mai iubesc. Pe nimeni. Sunt mai crudă azi, pentru că e vineri, poate. Sfârșit de săptămână. Sfârșit de ceva. Totul se sfârșește. Iubirea cere prea multe sacrificii. M-am hotărât să fiu o veșnic îndrăgostită. De viață. De acum. De clipă. De toate persoanele care gândesc. Care simt. Veșnică amantă, niciodată soție. Să fiu amanta vieții, în tumultul ei. Să mă las cucerită, îmbrățișată, sărutată de ape, de flori, de vânt, de parfumul noptatic al teilor. Să las iarba să îmi mângâie pulpele, să îmi sărute gleznele. Pământul să îmi zgârie picioarele desculțe. Să mă deschid ca o floare la atingerea soarelui. Să visez albastru. Cer imens în suflet și în ochi. Să nu mai caut, pentru că tot ce îmi trebuie este în jurul meu. Să zâmbesc, să nu doară, să nu îmi pese, știind că n-am făcut nimic greșit. Să nu am limite.
Să trăiesc, în loc să sper că voi trăi vreodată.
Desigur, pentru toate acestea trebuie să îți mulțumesc ție, tu, care nu trăiești, dar mi-ai amintit mie ce e viața. Tu, care nu vei citi aceste rânduri sau nu te vei recunoaște printre ele.
Îți doresc să visezi...
No comments:
Post a Comment