Post

”Azi se mănâncă pește,” îmi spune, iar eu nu înțeleg.
”De ce, adică, până acum nu se mânca?”
”Păi nu, că e post.”
Asta mai știu ce înseamnă, ca din amintire, de când făcea mama două feluri de mâncare: unul cu carne, pentru tata, și unul fără, pentru noi. Un soi de pedeapsă de care nu aveam voie să ne plângem. Nu e vorba că tata nu crede în Dumnezeu; e vorba că Dumnezeu nu crede în tata.
”Și de ce, adică, dacă e post, s-ar mânca pește?”
”Fiindcă e dezlegare.”
Și asta știu ce înseamnă fiindcă obișnuiam să dezleg câinele și să fac concurs de alergat cu el prin grădină. Eu alergam înainte pe cărare, dar el mă prindea întotdeauna, mă trântea la pământ și mă trăgea de păr. Apoi ne rostogoleam prin iarbă și râdeam împreună. Apoi l-a otrăvit vecinul.
Ține-ți-vă, oameni buni, peștii legați!