Ciudată treabă și speranța asta. Uneori se disipă ca o ceață și apoi un simplu ”Bună” suflă din nou în jăratec.
Acum ești, acum nu mai. Un fel de baba-oarba.
Cineva îmi spune că sunt naivă.
Eu, între timp, mi-am uitat limba. Vorbesc o păsărească pe care o înțeleg doar eu și pisica alb cu negru care se bucură de raza de soare de la colțul blocului. Și raza de soare se bucură de pisică.
Nu mă mir de ce nu mă înțeleg cu lumea.
Locul meu nu e aici.
No comments:
Post a Comment