'Neața

Aștept să îmi scrie, să îmi dea ”Bună dimineața.” Dar e prea devreme, nu cred că s-a trezit el la ora asta. În plus, nici nu cred că poate, că ... îl ține ea de mână. Sau de ce l-o fi ținând.
Am spus că accept o situație inacceptabilă, care acum mătură cu mine pe jos și mă izbește de toți pereții. Dar nu am avut de ales. Și atunci când am spus-o, nu am știut că voi ajunge să simt iar ceea ce simt. Prostii. Ar fi trebuit să știu. Doar era vorba de el. Dar am spus... Cât oi mai putea duce.
Din așteptări e făcut visul ăsta al meu (al nostru? Nu, doar am zis că nu mai folosesc pronumele ăsta la forma de plural). Mi-e și frică să socotesc de câte ori ne-am văzut. Oricum, se pot număra pe degetele de la o mână. Poate că nu e necesar să te vezi cu cineva ca să vezi.
Și în timp ce aștept, citesc. Recitesc. Re-recitesc. Re-re-re-re-re... Am să îi învăț pe de rost mesajele. Nu e greu, nu sunt multe.
Mai dau și câte un search, poate se mai ivește ceva ce nu am văzut încă. Surpriză neplăcută... pune, copile, ghilimele când dai copy-paste cu cuvintele altora, că induci lumea în eroare și te depunctez.
Nu îmi scrii = nu îți scriu. Ei, tot mai scapă câte un email printre degete. Unul din zece. Lasă, că nu toate sunt scrise ca să fie citite.
Ce mă distrează că încep cu persoana a III-a și termin tot cu a II-a. Inconsistență gramaticală. Consistență mentală. Cu sârguință mă adresez tot ție de parcă m-ai putea auzi.
Să nu te prind pe aici, mă auzi? Invitația nu mai e valabilă. Și-așa prea știi multe.