Am fost și eu căsătorită.
Când m-am mutat la el, am crezut că-mi pusese Dumnezeu mâna în cap. Și dragoste și bani. Ce noroc a dat peste mine!
Apartament cu cinci camere, în livingul căruia aveai loc să joci fotbal. Mașină schimbată o dată la doi ani. Casă de vacanță pe malul oceanului. Excursii de shopping în Spania. Și un bărbat care îți spune că ești dragostea vieții lui. Ce vrei mai mult? Să tot trăiești fericită până la adânci bătrâneți.
Da, dar spusul e una și făcutul e alta. După nici o lună, dormeam în camere separate, că doar aveam de unde. „Ca să nu te deranjez noaptea, dragă. Nu avem același program de somn și oricum eu dorm mai bine cu televizorul aprins.” Ce drăguț că se gândește la mine!
După câteva luni nu mă mai atingea decât în treacăt, când ne întâlneam prin bucătărie. „Nu vreau să te obosesc, dragă. Ai nevoie de odihnă.” Ce frumos din partea lui! „Fie, hai, dacă insiști, o facem repede, că la 7 e meci.”
Dar așa suntem educate noi, femeile, să tăcem și să iertăm. (Proastă educație!) Că așa sunt bărbații, trebuie să ai răbdare cu ei.
Și am avut. Vreo trei ani. După care mi-am strâns strictul necesar într-un băgăjel și mi-am luat tălpășița.
N-are decât să se spele pe cap cu casă, mașină și televizor HD cu meciuri cu tot! Mai bine stau în chirie și mănânc pâine cu Delma tot restul vieții.
Verigheta mi-am luat-o. S-o bag în amanet să-mi ajungă de-un vibrator.
No comments:
Post a Comment