Royal Heart

by Andrea Gibson
(fragment)

See I already know that you are the place where I am finally going to
sing without any static meaning
I’m never gonna wait
that extra twenty minutes
to text you back,
and I’m never gonna play
hard to get
when I know your life
has been hard enough already.
When we all know everyone’s life
has been hard enough already

it’s hard to watch
the game we make of love,
like everyone’s playing checkers
with their scars,
saying checkmate
whenever they get out
without a broken heart.

Just to be clear
I don’t want to get out
without a broken heart.
I intend to leave this life
so shattered
there’s gonna have to be
a thousand separate heavens
for all of my flying parts
And none of those parts are going to be wearing the romance from the
overpriced vintage rack
That is to say I am not going to get a single speed bike if I can’t
make it up the hill
I know exactly how many gears I’m going to need to love you well
And none of them look hip at the hot coffee shop
They all have God saying “good job you’re finally not full of bullshit”
You finally met someone who’s going to flatten your knee caps into
skipping stones 

Baby, throw me
Throw me as far as I can go
I don't want to leave this life without ever having come home
And I want to come home to you
I can figure out the rain.

Cică să iubești bărbatul... (3)

Am fost și eu căsătorită.
Când m-am mutat la el, am crezut că-mi pusese Dumnezeu mâna în cap. Și dragoste și bani. Ce noroc a dat peste mine!
Apartament cu cinci camere, în livingul căruia aveai loc să joci fotbal. Mașină schimbată o dată la doi ani. Casă de vacanță pe malul oceanului. Excursii de shopping în Spania. Și un bărbat care îți spune că ești dragostea vieții lui. Ce vrei mai mult? Să tot trăiești fericită până la adânci bătrâneți.

Da, dar spusul e una și făcutul e alta. După nici o lună, dormeam în camere separate, că doar aveam de unde. „Ca să nu te deranjez noaptea, dragă. Nu avem același program de somn și oricum eu dorm mai bine cu televizorul aprins.” Ce drăguț că se gândește la mine!

După câteva luni nu mă mai atingea decât în treacăt, când ne întâlneam prin bucătărie. „Nu vreau să te obosesc, dragă. Ai nevoie de odihnă.” Ce frumos din partea lui! „Fie, hai, dacă insiști, o facem repede, că la 7 e meci.”

Dar așa suntem educate noi, femeile, să tăcem și să iertăm. (Proastă educație!) Că așa sunt bărbații, trebuie să ai răbdare cu ei.
Și am avut. Vreo trei ani. După care mi-am strâns strictul necesar într-un băgăjel și mi-am luat tălpășița.
N-are decât să se spele pe cap cu casă, mașină și televizor HD cu meciuri cu tot! Mai bine stau în chirie și mănânc pâine cu Delma tot restul vieții.

Verigheta mi-am luat-o. S-o bag în amanet să-mi ajungă de-un vibrator.

Cică să iubești bărbatul... (2)

Bărbatul e orb și comod. Nu știe să citească semnele. Nu se îngrijorează când ea tace. Nu vede când ea nu îl mai așteaptă să vină acasă. Nu își dă seama când ea nu îi mai răspunde la Te iubesc-ul spus din obișnuință, cuvinte care răsună ca tinichele goale când nu sunt decât cuvinte. Bărbatul o va întreba ce e de mâncare când ea iese din baie după o oră, cu ochii roșii.

El nu va deschide niciodată discuții, că nu îi plac confruntările. Dacă ne prefacem că suntem struți, uite ce bine ne stă. Lasă, că îi trece. Cine știe, poate e în perioada aia. O fi văzut vreo telenovelă mai lacrimogenă. Sau o fi tăiat ceapă. Chiar, ce e de mâncare?

Oh, Doamne, vrea să vorbim! Ce-o mai fi și de data asta? Cum adică nu îi e bine? „Dar, dragă, totul este perfect.” Mai bine tăceam. Poate dacă îi spun că are dreptate, termină mai repede.

Bărbatul își va face un castron mare de popcorn și se va așeza comod să-și vadă meciul (Că doar e campionatul, femeie!) în timp ce ea își face bagajele să plece la mama.

(Dedicație specială fostului meu soț. Acuși începe campionatul. Have fun!)

Cică să iubești bărbatul... (1)

Bărbatul va uita cât a luptat ca să o aibă pe femeia de lângă el după ce a avut-o. El crede că inelul pe deget sau semnătura pe o bucată de hârtie valorează ceva. Va pune femeia în sertarul cu lucruri avute și bune de reutilizat la nevoie. Păi doar în schimbul unui gram de aur, ea îi e datoare să îi gătească trei mese pe zi și să îi spele chiloții toată viața. Zâmbind. Să își desfacă picioarele când are el chef, dacă are el chef, și să se retragă în colțul ei, cu gura închisă, în timpul meciurilor. „Gooool!!! Bucură-te, femeie, că a câștigat echipa mea!” Păi chiar așa, de ce nu te bucuri?

Bărbatul își va aduce aminte că femeia e femeie exact de trei ori pe an: de Sfântul Valentin, de 8 Martie și de ziua ei. Dacă are notate în agenda telefonului datele.

Bărbatul uită promisiunile făcute. Oricum au fost făcute în vâltoarea pasiunii, când încă nu o convinsese că e el acela. Scopul scuză mijloacele.

Bărbatul e bărbat doar atunci când îi convine. În rest, e un țânc care vrea hrănit și îmbrăcat. Idealul bărbatului e să treacă direct din brațele mamei în cele ale nevestei. Să nu trebuiască să înceteze să sugă țâță toată viața.
Responsabilități? Dar ce, ea nu poate să plătească facturile/ schimbe butelia/ mute canapeaua? Că doar când o auzi, e feministă! Doar n-o să le facă el pe toate în casa asta!

Iubește bărbatul, dar iubește-l pe cel care nu uită de unde a plecat.

Things they never tell you about falling in love

by Imperfectlyfifty

And no one tells you
that the fingers around your throat are your own
or that the air you so desperately need
is forced out of your chest by your own lungs 

because when they talk of love
it’s not like this
not love that consumes only love that shines
like the sun through a window
or a rip in the curtain  

there is no warning
letting go is like lifting your hands from the wheel
and veering off an edge where your feet can’t feel the ground
it’s bottomless and you want it to stop
but you don’t
it’s all you have left  

because nobody tells you
that when you love
everything that you are is because of who they were
and letting them go
is like a power cut  

there’s no light.

Cică să iubești femeia... (3)

I-am dăruit maică-mii de Crăciun un tablou cu crizanteme. L-a luat în brațe bucuroasă și, nerăbdătoare, s-a suit cu picioarele pe canapea să-l potrivească pe peretele din sufragerie (pardon, living!) să vadă cum va ședea. După mulțumitoarea probă, l-a proptit de perete, lângă canapea, în așteptarea unui cui (că de sărbători nu se muncește, nici cuie nu se bat, că s-ar putea să te trăznească ăl de sus).

Am mai trecut pe la ai mei de Paște, deci după vreo patru luni bune. Primul lucru pe care îl văd când intru în casă e tabloul cu crizanteme. Jos, lângă canapea, proptit de perete. Fac ochii mari cât vestitele cepe și mă adresez maică-mii:

--Ce nu ai bătut și tu un cui în perete?
--Eu?! Dar pentru ce m-am măritat?

Inutil să desfășor aici discuția care a urmat. Iar nu mai trec pe-acolo vreo patru luni.

Între timp, bărbatul cu care s-a măritat ca să îi bată cuie asta și face, sârguincios, în sicriu. Sunt convinsă că poți muri de inimă neagră. Dar și de prostie.

Iubește femeia puternică și independentă și nu-ți da singur peste degete cu ciocanul.

Cică să iubești femeia... (2)

Femeia își va testa bărbatul cu fiecare ocazie. Întrebări-capcană, botic de iepuraș („Cum, nu vrei, motănel? Haide, dar eu vleaau, te looog, te log mumos!”), cerințe egoiste, mai mult sau mai puțin nevinovate. Iar el îi va face pe plac fiindcă, deh, e femeia lui și trebuie s-o iubească. Ea îi va remodela freza, înnoi garderoba, corecta manierele de bădăran, iar el va ceda de fiecare dată, pierzându-se puțin câte puțin.

Dacă are noroc, îl înșală înainte de căsătorie. Dacă e deștept, o lasă.
Dacă nu, o ia. Și ce-o s-o mai ia...

Peste câțiva ani se trezește străin lui însuși, cu o străină lângă el și cu un plod în cârd -- polița ei de asigurare. Ce faci? Stai „pentru copil” sau îți iei lumea în cap și îți întorci buzunarul pe dos ca să plătești pensia alimentară? Te duci cu altele, ca să te mai răcorești un pic, să îți aduci aminte cum era pe vremurile când erai holtei, sau îți pui cenușă în cap și rabzi, sperând să coboare Isus printre pământeni și să facă vreo minune?

Depinde de fiecare.
Sfaturi nu dau, că nu sunt îndreptățită.

Respectă femeia, dar respect-o pe aceea care se face respectată.

Cică să iubești femeia... (1)

Citeam fragmente dintr-o carte scrisă de un tip versat care predică frumusețea femeii în toate anotimpurile. Adevărul e că scrie bine, știe unde să atingă, știe să stoarcă o lacrimă sau să facă să mijească un zâmbet. Dă bine la gagici. Se și vinde bine cartea lui. Pun pariu că niciunui bărbat nu i-a trecut prin cap să o cumpere, dar că mulți s-au trezit cu ea pe noptieră, cadou: „Vezi, prostule, așa trebuie să mă iubești!” (Se răsti ea cu năduf, își dădu jos halatul obosit, „de casă”, și se trânti în pat, întorcându-i spatele, dar fără să uite să mai ofteze o dată, sonor, ca să fie sigură că e auzită.)

Femeia e prefăcută. Femeia știe să zică „Vreau” și să refuze atunci când îndrăznește și el să vrea ceva. Femeia știe să mintă frumos, cu zâmbetul pe buze, și să înșele la fel de frumos, tot cu zâmbetul pe buze. El nici nu va afla dacă ea nu vrea. Și ea va vrea, fiindcă femeii îi place să rănească.
A fost rănită și ea, a fost o fraieră, a lăsat pe vreunul să profite de naivitatea ei, dar nu e nimic, că a învățat și se va răzbuna pe tot neamul bărbătesc de acum încolo. „Lasă, că și eu am suferit. Să vedeți și voi cum e!”

Iar bărbații sunt niște fraieri. Se lasă duși de nas de un ruj mânjit frumos pe buze, de un toc elegant care face glezna mai subțire și pasul de căprioară, de un picior învălit delicat de un ciorap fin, și dacă între unu și două e liberă și le dă și lor o bucățică, au pus botu'. Au impresia că mereu li se va deschide calea cum s-a deschis marea în fața lui Moise. Ei nu știu că femeia are migrene, oboseală, lipsă de chef, certuri cu mama (sau--doamne feri!--cu soacra), toane și, mai ales, condiții.

Iubește femeia, dar iubește-o pe aceea care merită iubită.

'Neața

Aștept să îmi scrie, să îmi dea ”Bună dimineața.” Dar e prea devreme, nu cred că s-a trezit el la ora asta. În plus, nici nu cred că poate, că ... îl ține ea de mână. Sau de ce l-o fi ținând.
Am spus că accept o situație inacceptabilă, care acum mătură cu mine pe jos și mă izbește de toți pereții. Dar nu am avut de ales. Și atunci când am spus-o, nu am știut că voi ajunge să simt iar ceea ce simt. Prostii. Ar fi trebuit să știu. Doar era vorba de el. Dar am spus... Cât oi mai putea duce.
Din așteptări e făcut visul ăsta al meu (al nostru? Nu, doar am zis că nu mai folosesc pronumele ăsta la forma de plural). Mi-e și frică să socotesc de câte ori ne-am văzut. Oricum, se pot număra pe degetele de la o mână. Poate că nu e necesar să te vezi cu cineva ca să vezi.
Și în timp ce aștept, citesc. Recitesc. Re-recitesc. Re-re-re-re-re... Am să îi învăț pe de rost mesajele. Nu e greu, nu sunt multe.
Mai dau și câte un search, poate se mai ivește ceva ce nu am văzut încă. Surpriză neplăcută... pune, copile, ghilimele când dai copy-paste cu cuvintele altora, că induci lumea în eroare și te depunctez.
Nu îmi scrii = nu îți scriu. Ei, tot mai scapă câte un email printre degete. Unul din zece. Lasă, că nu toate sunt scrise ca să fie citite.
Ce mă distrează că încep cu persoana a III-a și termin tot cu a II-a. Inconsistență gramaticală. Consistență mentală. Cu sârguință mă adresez tot ție de parcă m-ai putea auzi.
Să nu te prind pe aici, mă auzi? Invitația nu mai e valabilă. Și-așa prea știi multe.

Optimism

Stăruie în minte imaginea unui câmp ... un câmp anume și nu chiar. Imagine idealizată, interiorizată prin alte simțuri decât cel al văzului.
Până și aerul avea un iz de libertate.
O lume dincolo de cuvinte, departe de oameni, de orice ar putea răni. Încredere într-un străin pe care sufletul l-a recunoscut din primele clipe.
Gânduri care tac, lăsând loc unei liniști și unei uimiri de copil cu ochi mari care vede pentru prima dată că magia există.
Extaz sublim, inocență în indecență, reîntoarcere la o candoare care nu știai că mai trăiește în tine.

Zâmbesc ... ne așteaptă vara ...

Photo by Ervin21