Casa mea de vis ar trebui să fie o casă luminată, prin ferestrele căreia să pătrundă tot cerul, o casă liniștită, retrasă, ferită de zgomotele violente ale orașului, în care să te trezești dimineața în cântecul păsărilor de afară. O casă veche, de cărămidă, cu tavanul înalt ca al unei catedrale. O casă în care toată lumea iubește pe toată lumea și toți iubesc pisicile. O casă cu pisici în toate ungherele, care să te amuze cu neobosita lor joacă sau să-ți insufle somnolența după-amiezelor. O casă cu biblioteci ticsite în fiecare cam
eră. O casă în care timpul nu se mișcă, dându-ți impresia că trăiești o veșnică duminică. Aici nimeni nu țipă și nimeni nu se ceartă, ușile nu sunt trântite decât din pricina curentului, muzica răsună în surdină, fără să spargă timpane, fără să jignească auzul cu dezacorduri inutile. Aici nu funcționează soneria, deci nu te poate deranja nimeni înafară de prietenii care se anunță printr-un telefon. O casă care respiră relaxare și în care se râde mult.Sunt norocoasă, căci trăiesc într-o asemenea casă.
postarea asta mi-a amintit de o poezie : locuința mea de vară / e la țară/acolo era să mor de ....
ReplyDeletemulte pisici,visul meu:xam si eu trei matzoi;))
ReplyDeletecasa mea de vis ar arata tot cam ca a ta,cu multe carti si multe animalute care sa sara de prin toate cotloanele.dar mai trebuie ceva sa fie perfect.el...
@Boddah: ...ehh... el... Cum perfecțiunea nu există...
ReplyDeleteHmm...eu n-o să ajung niciodată în casa ta de vis. Din cauza pisicilor :))
ReplyDelete