.

Știu că de multe ori am spus... De multe ori am crezut... De multe ori am vrut să cred.
Puterea de autoconvingere a omului e imensă. Creierul face toată treaba. E de ajuns să îți spui că ești fericit, că bagheta magică acționează, Abracadabra, drogul se pune în mișcare și iată, ești mai fericit ca oricând!
Sunt cazuri de oameni care au învins cancerul cu puterea minții. Dar noi nu credem. Nu vrem să credem.

De data asta, răspunsul a venit dinafară. Mereu rămâneau semne de întrebare pe fundal, sulițe însângerate să îmi amintească de nisipurile mișcătoare pe care calc. Le îndepărtam cu gestul mâinii, ca pe niște muște a căror unică treabă e să îți bâzâie amiaza. Sulițele clipeau din ochiul lor ascuțit, dar nu plecau departe.

De data asta,

E data asta.

E altceva.

E ceva nou

nemaiauzit

nemaiîntâlnit

nemaipomenit

nemai...

Și nu mai am întrebări.

SoMa UlTe

Încă e ciudat, încă nu pot procesa ideea, faptul că exiști. Uneori uit și te privesc ca pe un alt muritor de rând și apoi spui un cuvânt și știu unde vei incheia fraza, încerci să îmi faci o surpriză și o cunosc dinainte să te fi gândit tu, taci și îți citesc gândurile. Nu spun nimic, zâmbesc. E prea banal să spun „Și eu.”
E altceva... am răspuns când am fost întrebată despre tine. Cum aș putea să spun adevărul fără să atrag priviri neîncrezătoare și zâmbete în colțul gurii, a milă: Săraca, a luat-o razna...

Am încetat căutarea, bagajul permanent la ușă l-am desfăcut din prima zi, totul e simplu, clar. Aici. Tu. Atât.

In Full Flight

Aș vrea să îți scriu, să scriu ceva doar pentru tine — căci ce altceva am eu mai de valoare decât cuvintele? — dar cum aș putea să scot și să aștern pasărea din piept, zbuciumând între dorință și dor, tulbure-n mirare, răfățată de căldura dragostei tale, cu aripi ce s-au întins, peste noapte, nu delicat, ci de vultur, de pasăre mitică în stare să provoace eclipse...?

Aș vrea să-mi țin în podul palmei inima, să ți-o arăt: Uite... e a ta.

Am vrut s-o-nnec de multe ori, cum se face la țară cu puii orbi de mâță, nedoriți. Prea se frângea patetic sub fiecare talpă, prea sângera la fiecare cui, prea... simțea. Ai venit tu — cu o mică întârziere, ce-i drept (Doar nu credeai că n-am să fac o glumă și pe tema asta.) — cu apă vie și apă moartă pe buze și în priviri. Picătură cu picătură, i se vindecă rănile și nu se mai teme și nu mă mai tem și zbor deja atât de sus încât de mult am lăsat în urmă norii.

N-o să mai avem atmosferă, îmi spui și mă privești râzând și râzi fiindcă îți place cum râd eu și îmi mai povestești ceva despre cercetătorii britanici.