Încet-încet, mă gândesc că ar trebui să încep să îmi desfac bagajul. Acela care stă mereu pregătit la ușă.
Iau un tricou, îl împachetez și îl pun în dulap. Peste câteva minute, adaug șapte haine la loc în bagaj și îl și închid, ca să îmi demonstrez că sunt gata de plecare. Fără să privesc înapoi. Clasic.
Mă ții cu teamă de mână și îmi vorbești din ochi. Vreau să te îmbrățișez și să îți spun că va fi bine, că sunt aici, că voi fi aici.
Da, dar pentru cât timp?
Taci, Satană!
Ai să faci cum ai făcut de fiecare dată? Fugind când devine prea mult, prea bine, prea sigur?
Nu am fugit niciodată de prea bine...
Lui nu ai voie să îi întorci spatele!
Nu, avem prea multe cicatrici în comun...
Atunci hotărăște-te! Stai sau pleci. De data asta nu ai cale de mijloc.
Acum? Nu vezi că nici el nu e hotărât?
Taci, Satană!
No comments:
Post a Comment