No Game

This time I'll do it right.
This time it's different. Simt pașii mai șovăielnici decât de obicei. Am renunțat să îmi mai dau șanse. Ultima. Știi că mă țin de promisiuni.
Dar nu de asta mi-e frică. Nu de asta nu mă arunc ca de obicei, fără să îmi pese, enjoying the fall.
I've always been scared when I cared.
I'm cautious.
I circle you, watching, like a big cat waiting for the right moment to bounce, but I stay.
Am I the prey?

... if the inevitability of human oblivion worries you, I encourage you to ignore it. God knows that’s what everyone else does.

John Green

Între timp, sângele curge în valuri.
Mă spăl pe mâini. Dacă nu se mai vede e ca și cum nu ar fi.
Nu sunt vinovată decât pentru ceea ce nu am făcut încă. Îmi suflec mânecile. Îmi suflec poalele-n brâu. Nu mă apuc. Reflectez asupra cuvântului ”suflec”. E amuzant.
Îmi suflec aerul în piept.

Nameless

Am scris foaia pe ambele părți. Am uitat să numerotez paginile. Oare își va da seama în ce ordine să le citească? La urma-urmei, nu asta contează.
Am uitat să îmi scriu numele. Nu mai aveam loc.
Încep o foaie  nouă.
Albă.

Cireșar

Mă apuc sârguincios de scris după ce citesc. Mă simt ca un hoț de cireșe.
Păstrez sâmburii și codițele pentru ceai.
Nimic nu se pierde.
Pe mine mă păstrez pentru mai târziu.

Eu mă mai pierd din când în când.

Guilt

Se simțea vinovat că a mâncat prăjiturile. Tăcea. Se întreba de unde știu.
Știu tot ce nu trebuie pentru că îmi bag mereu nasul unde nu îmi fierbe oala.
Nu știu ceea ce trebuie să știu.
Nimic nu trebuie.

Scars to Scars

I fear being forgotten. Not my face or my gestures, not my words, and not even my smile, but me ... that tiny seed of me you've gotten to know and like.
I fear being shut out. Lost in your pain, so busy painting it over, overcome by the guilt that you dared to want to live.
I use words, but words are not enough, words cannot embrace or caress; they can only fail you, a thousand paper cuts when you fiddle too long with the concepts.
I promised patience, but that doesn't mean I'll turn my back and leave you alone, that doesn't mean I'll just wait until you come around.
And I cannot tell you how grateful I am for your anguish, I cannot selfishly tell you how lucky I feel that you hurt, that I get to be the one to hug you and tell you, it's going to be all right, baby, and I'll do my best to make it all right, sweetheart. I cannot tell you, but that is why I'll stay.
Show me your scars, let me be your band-aid.

Penny for your thoughts

Que sera sera...
      All in good time...
            All the cliches, Indian file, proud-parading in front of my eyes.
                  No one knows what tomorrow will bring...
           Trying to cope with the Indian summer of my heart,
    I play Chinese whispers, hoping the essence will get through.
Hope springs eternal in the human heart...

Dear Diary,

Another roller-coaster day. I didn't miss this. Do I not know how to live any other way? What does carefree mean?
Trying to function, my mind and chest burdened by your absence, physical and otherwise.
Fighting with myself, disputing letting you go and staying. Half of the day, you had not been my boyfriend anymore. (This word still sounds strange rolling around on my tongue. My lover, I prefer lover.) I had decided. I was not to beg and wait. I deserve more.
But you are not guilty for the times others have made me beg and wait. You shouldn't be punished for their mistakes, my lack of patience as a result. You deserve more.

In three days, she will be there. I won't admit it to you, but I am scared. I know you were the one who left, but still... I smell the danger from five thousand miles away, like a dog smells rain.
She has the history and, above all, a precious bit of yourself. She holds all the cards.

While I...

To each his own demon

Încet-încet, mă gândesc că ar trebui să încep să îmi desfac bagajul. Acela care stă mereu pregătit la ușă.
Iau un tricou, îl împachetez și îl pun în dulap. Peste câteva minute, adaug șapte haine la loc în bagaj și îl și închid, ca să îmi demonstrez că sunt gata de plecare. Fără să privesc înapoi. Clasic.

Mă ții cu teamă de mână și îmi vorbești din ochi. Vreau să te îmbrățișez și să îți spun că va fi bine, că sunt aici, că voi fi aici.
Da, dar pentru cât timp?
Taci, Satană!
Ai să faci cum ai făcut de fiecare dată? Fugind când devine prea mult, prea bine, prea sigur?
Nu am fugit niciodată de prea bine...
Lui nu ai voie să îi întorci spatele!
Nu, avem prea multe cicatrici în comun...
Atunci hotărăște-te! Stai sau pleci. De data asta nu ai cale de mijloc.
Acum? Nu vezi că nici el nu e hotărât?
Taci, Satană!

Quinine

Ajungi la aceeași concluzie, pe repeat. Dar nu vrei să înveți. Nu vrei să te înveți minte. Te încăpățânezi să dai șanse. Crezi că oamenii sunt ca anotimpurile, pot înflori în fiecare primăvară. Dacă inima aia a ta ar putea vorbi, te-ar înjura din toate băierile.
Poate e timpul să afli: Leucoplastul nu se pune pe gură!

Zzzzz

M-am trezit cu o ușă închisă în nas. Ca proverbiala vițică, stau și mă învârt în fața ei, poate-poate... Nici măcar nu am o afecțiune deosebită față de uși.
Doar că ușa aceasta nu e nouă, nu, o recunosc! E aceeași pe toate meleagurile și în toate limbile.

Zâmbesc ironic și iar aștept să se trezească cineva.
Toată lumea doarme. Shhhh... Din picioare.

Doar eu pic de proastă. Nu-i nimic, mă ridic, mă scutur, m-a văzut cineva?