Las să treacă prin mine acest nou val de emoții și întrebări și tresăriri. Mă detașez și observ. Zâmbesc.
Mi-e ciudă că trăiesc prin alții. De ce aș avea nevoie de tine, de oricine, ca să simt că mă pierd în vâltoarea vieții? Nici măcar nu căutam asta. Nici măcar nu credeam că mai sunt capabilă.
Desigur, sunt conștientă că aș putea cădea absurd, fără zgomot, pe podeaua de fluturi risipiți în neant. Într-o clipă.
Totul se petrece într-o clipă.
Și atunci ... voi profita de clipa asta.
Zâmbesc.
No comments:
Post a Comment