Embryonic

Simt din nou.
Neașteptat, ca întotdeauna. Zeci de întrebări și câțiva fluturi pe care îi înăbuș de teamă. Dezechilibru interior, acela care te face să simți că trăiești.
Încă e devreme, îmi spun, și urmăresc reacții și cuvinte cu coada ochiului, neîncrezătoare dar nerăbdătoare.
Un apel. Îmi tremurau mâinile. Vocea nu era a mea, căci ar fi tremurat și ea.
E devreme.
Mă ascund în spatele teoriilor abstracte și bat câmpii așa cum fac de obicei când golul din stomac îmi împiedică vorbele în gât. Un pas greșit și ... se va spulbera totul. Am grijă. Trebuie să am grijă. Trebuie să am răbdare, acest concept al cărui înțeles îmi scapă printre degete, deși gândul mi-e deja la momentul în care îmi voi încolăci brațele în jurul unui suflet cald.
Balanța cade zdrăngănind zgomotos pe podea sufletului. A uitat ce trebuia să măsoare. Cui îi trebuie cumpătare?
Încă e devreme, dar mă furnică tălpile. A drum.