Nu știu ce e mai rău: faptul că îmi lipsești, că în absența ta mă simt ca un fluture căruia i-au fost smulse aripile (ce fluture? biată molie...) sau că am început să mă obișnuiesc cu greutatea din piept, parte din mine, reîntoarcere la cocon.
Mă trezesc, doare. Beau cafeaua, doare. Fumez țigara, oftez. O mână tremurată, un chip drag, vorbe aiurind pe dealuri, mângâind aerul... Oi fi visat, oare? Doare.
Am închis-o în mine, durerea, o protejez în spatele coastelor. Țin la ea fiindcă îmi amintește de tine. Mă învelesc cu ea în fiecare noapte, să îmi țină de frig.

Photo by Loveiisparanoid