Picaturi

Mă țin de mâini să nu îți scriu. 
Mă țin de suflet să nu te iubesc. 

Îmi potrivesc mai bine masca, zâmbesc, ce ai vrea să auzi? Ultimul secret ce-a mai rămas între noi îl strig lumii întregi. Tu nu mi-l cere, nu ești pregătit să îl afli.

Iar număr pe abac ore, zile, luni, eternități ce au trecut de când am zâmbit ultima dată. Am primit în dar un zâmbet pe care nu-l pot folosi. A aștepta... așteptare... așteptând... așteptat... aștept iar vara să-ți șoptească defrânată cuvinte cărora nu le cunosc înțelesul, să îți ghideze ea gândul spre mine. Aștept clipa în care voi reuși să nu te mai aștept.

Sunt toată un suflet... tu iei doar trupul... dar, întinzând mâna spre mângâiere, ai trecut prin suflet, căci îl am pe dinafară, înveliș oribil de care fug chiar eu, mereu sângerează, mereu se agață, iată, acum ție nu mai vrea să îți dea drumul, mereu vrea mai mult, aș vrea să îl dezbrac ca pe o haină uzată...

Îmi înghit inima—vrea să mă sufoce—mă rog să am curajul să nu îți cer nimic, să accept doar firimiturile ce mă lasă să flămânzesc în urma ta.

Să trăim clipa... mi-aș vinde sufletul Diavolului să pot, ca Faust, întinde clipa spre veșnicie.

Plouă... în mine plouă cu soare... tu ce faci?

Photo by ChocolatePanda2

Hopeless

I’m pathetic

I reek of desperation

I am everything I hate

Attracting flies like a corpse in putrefaction.

Embracing the leash

kissing the hand that drove me away

I cry I beg I crawl

and lick the crumbs that fall behind you on the floor

You broke me.

giving up on myself

my fight is lost, my strength is dissipating,

and my pride waning.

Useless

Useful only in your hands.

Autumnally Depressed

Drowning in dead leaves

To insanity and back

I miss your embrace.

Photo by NarcissaForsworth

7

Viaţa mea se scurge în cicluri de şapte

Am observat.

Trebuie sa fi spart multe oglinzi în copilărie…

Şapte a fost mereu numărul meu.

Nu numărul meu norocos, cum au unii,

Ci doar

Numărul meu.

De câte ori trebuie să repetăm aceeași greşeală

Ca să ne fie considerată lecţia învăţată?

Ca să fim luaţi în considerare?

Ca să nu mai fim trecuţi la loc cu nota 2 în catalog,

Copii imbecili,

Buni doar de pus la colţ?

Nu judeca nebunia ce se scurge direct pe hârtie

—Totul e virtual acum,

Nici hârtie nu mai avem—

Mă privești cu ochi mari și nu înțelegi cum

Și de ce.

Când doar ţi-am repetat, nu de şapte ori,

De şaptezeci și şapte,

De şapte sute şaptezeci şi şapte

Că aici se va ajunge.

Am repetat de atâtea ori încât ai incetat să mă auzi.

Nu întreba de ce.

Withdrawal

îmbrățișare parfum fum sărut zâmbet
bună dimineața… bună dimineața… bună dimineața…
vârtej de senzații, fragmente de film întrerupt ca de somn adânc de timp de spațiu
Viața e o gaură neagră în care mă învârt încrezătoare după propria coadă. Capul sus. Mersul drept. Privirea în față. Trebuie să dăm impresia că suntem ceea ce alții au impresia că suntem.
De fapt, nu trăiesc decât când am acul în venă, când dealerul nu îmi refuză doza, când dulcea otravă îmi hrănește demonii, îi alintă, răsfață
și se evaporă… lăsându-mă-n urmă c-un zâmbet tâmp și cap gol de gânduri.
Withdrawal… deja simt durerea în oase, nesomnul neîmplinirea nesiguranța nerăbdarea nevoia. Mă dărâm în mine, ca un castel de nisip pe malul mării, pe care apa și-l revendică încetul cu încetul. Acum ar fi timpul. Strigă nebunia în mine, mă aud în pescărușii macabri, mă simt încolăcindu-mă parazitar în jurul fanteziei care se sufocă. Dacă moare ea, moare o parte din mine, și nu o las, o hrănesc cu sânge cu vise minciuni amăgiri amintiri speranțe
cuvinte...

Digital art by Ice Skating-Otaku-813

Amused:

Inner analysis today was entertaining.

My perpetually derailed train of thought made me smile

—you know, that sarcastic smile that buds in the left corner of my lips

but a smile, nonetheless­—

On such an insignificant planet

In this negligible universe

Out of who-knows-how-many multiverses

Here I am, the flea of a flea on a flea,

Making waves

“Oh, look at me as I am king flea,

And I am importanter than all other flea!”

In jocular contemplation I deduce

Life is not to be taken seriously

Rationality is absurd and temperance ludicrous

So who I am to ask of myself to be sane?

So write or don’t write,

Care or don’t care,

In the end, we all disappear into thin air.

Photo by Eye-crazy

Obsessing

I write you down
to the last detail
Make you live inside my soul
You are a map I learn to navigate
One-half real, ten-halves fantasy
A recipe to disaster
I obsess and get mad on my being dependent on you
Then ask your advice
in my head
You always talk to me in my head
we carry endless conversations about the fate of the world
I make your coffee every morning before sunrise
although there’s just one cup on the counter
Then crawl back to bed to meet your hot skin
to find the bed empty
We take long walks, the kind we’ve never taken,
and smile at the thought of intimacy shared
and I never look to my right because I know you’re not there
You follow me in my dreams
and I don’t even reach for you anymore when I wake up at tiny hours in the night
Never mine, never yours, never us
You live out there, somewhere
And you don’t even know
Inside of me you have a second life.

Photo by KerenStanley