Sunt oameni-umbre care îți trec prin viață, trenuri prin gară, și lasă în urmă vagi amprente, un chip, un nume, un cuvânt, un trandafir furat în miez de noapte, parfumul teilor de mai, gustul sărat al unei paste de dinți care nu îți aparține. Și sunt oameni care îți modelează sufletul fără milă, cu mâini netremurânde te schilodesc pentru tot restul vieții, te lasă neîntreg în urmă, să cauți bucăți din ei în toți cei pe care îi vei întâlni. Fiecare cuvânt, fiecare zâmbet, fiecare îmbrățișare furată e săpată adânc, neafectată de uzura timpului.
Îți amorțești simțurile cu un pahar, un fum, alte brațe, ca să poți respira. Știi că e inutil. Dar negi. Ești puternic. Speri. Speri că timpul va avea milă de tine și te va lăsa să uiți. Că poate, în seara asta, vei reuși să adormi. Că poate, în noaptea asta, nu îl vei mai visa.
No comments:
Post a Comment