Om-univers. Un cosmos de umbrele. Mic în fața lui, de parcă abia te-a scuipat pământul. Strivește prin simpla prezență. Umilit și ... obidit, nu offensé.
Vorba fără cusur, curgând spiralat, te trage după sine într-un vârtej de gânduri, idei, emoții, istorii închipuite și ne-.
După ce-l cunoști, îți vine să pui pana/creionul/stiloul/pixul jos. Definitiv. Să trântești tastatura de să-i sară-n țăndări toate aceste pătrățele încrustate cu semnele magice care la el uite cum se înșiră și la tine -- uite ce mizerii lasă în urmă!
Un om-umbrelă care nu s-a lăsat îngrădit de o existență-pantof.
No comments:
Post a Comment